PMC e partid politic, dar diferit de la prima propoziție.
Scopul nostru imediat nu este să cucerim puterea. Este să modificăm felul în care se face politica în România — cum se vorbește, cum se admite că nu știi ceva, cum se corectează o greșeală, cum se consultă specialiștii, cum se separă opinia de fapt, cum se tratează adversarul.
„Habar n-am — deocamdată. Mai cuget la chestiune." nu e neștiință declarată, e începutul metodei. „Cu modestie, evident" nu e formulă politicoasă — e disciplină declarată. „Demonstrat numai pe hârtie, curat dorință pe stea, monșer" nu e gluma — e răbojul care te oprește să promiți ce nu poți livra.
Nu vă cerem acum votul, nici adeziunea — vă cerem, pentru început, atenția. Reprezentarea politică e o consecință posibilă a încrederii câștigate prin metodă, datată și citabilă pe răboj. Nu e idolul fondator. Nu e prada urmărită.
Habar N-am Party este denumirea publică a Partidului Modestiei Cognitive (PMC) — proiect politic de centru-dreapta, în procedură de înregistrare conform Legii 14/2003. Programul complet, în 22 de articole, există deja: doctrină liberal-conservatoare pragmatică, inspirată din modele verificate — VVD olandez, modelul confederal elvețian, tradiția republicană franceză, echilibrul american între libertate economică și responsabilitate civică.
Caragialesque-ul de mai jos — sloganul, „Doctrina Habar-na-Nistă", Vocabularul Oficial, Comitetul cu personaje literare — este forma. Substanța e în documente. Articolul IX din Crez (Hazul) ne obligă să nu fim plictisitori; restul Crezului ne obligă să fim onești. Începeți, dacă aveți răbdare, cu Manifestul.
Cele zece valori, în lectura literară. Versiunea formală — sobră, fără joc — este în Crezul Modest și în Articolul 3 al Programului Politic. Ce urmează e Articolul IX (Hazul) aplicat pe celelalte; Articolul X (Îmbunătățirea continuă) e adăugare ulterioară, în registru sobru — Hazul nu se aplică pe metoda kaizen, ar fi contradictoriu.
Recunoaștem solemn că nu le știm pe toate. Această recunoaștere, deși minoră, ne deosebește deja categoric de aproximativ nouăzeci și nouă la sută din clasa politică românească.
Înlocuim formula „eu cred că" cu formula „nu sunt sigur, dar am citit". Iar acolo unde nu am citit, ne abținem cu o noblețe pe care nici Caragiale n-ar fi crezut-o posibilă în zona Carpaților.
„Demonstrat numai pe hârtie, curat dorință pe stea, monșer." Pereche caragialiană la Întrebarea Sfântă — acolo se cuget la chestiune, aici se trece pe răboj. Una arată cum vorbim, alta arată cum probăm. Așezat ca bis, conform tradiției burghezo-juridice locale care a iubit amendamentul ulterior — și care, după cum se știe, n-a iubit decât în sus.
Garantăm dreptul fundamental al membrului de partid de a tăcea — în plen, în comisii și pe Facebook — atunci când nu are nimic de spus. Drept până azi necunoscut Parlamentului României.
Distinsul cetățean român, mărturisim, are dreptul să-și vadă datele numai în casa lui — nu pe serverele Onorabilului Algoritm, fie el de stat, fie de companie privată cu pretenții de stat. Răbojul administrativ se face cu cifrele bugetare publicate franc, citabile, descărcabile, iar software-ul administrației — cu îngăduința dumneavoastră — e de preferat liber și deschis, când fezabilitatea o îngăduie. Internetul, la rândul lui, nu se cuvine a fi cantonat în mâinile a cinci domni stăpâni de cabluri. Iar cei care semnalează corupția dinăuntru, în limita legii și prin canalele cuvenite, merită protecția care de la șefi nu vine spontan.
Suprimăm definitiv expresia „toată lumea știe asta". Conform ultimelor sondaje interne — onest realizate — toată lumea, în mod regretabil, nu știe.
Părerea devine un obiect de lux: rară, șlefuită, prezentată cu demnitate, niciodată oferită gratuit la masa de vineri seara, după al doilea pahar.
Principiul fundamental al politicii publice, după părerea noastră — articolul cel mai dur al Crezului, în forma lui scurtă: distinsul cetățean român se descurcă mai întâi singur, iar statul vine numai acolo unde se vede limpede că nu se poate. Asta s-ar numi, în olandeză, eigen verantwoordelijkheid — în românește, după ce mai cugetăm la chestiune, ar suna răspunde-te singur, frate, întâi de toate. Articolul V al Crezului spunea că cuvântul dat se ține; V bis adaugă că, înainte de cuvântul dat, există treburile pe care le ai chiar dumneavoastră, fără să le pasezi mai sus. Articol împrumutat franc de la onorabila Olandă, prin canalul VVD, fără voia dânsei.
După lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani — lupte purtate, mai ales, cu noi înșine — mărturisim cu modestie că nu am câștigat. Continuăm.
Recunoaștem dreptul medicului de a fi medic, al inginerului de a fi inginer și al economistului de a fi economist — drept de care, în România, aceste categorii s-au bucurat foarte rar. Specialistul se consultă cu seriozitate; nu se contrazice cu argumente luate dintr-un grup de WhatsApp, dar nici nu i se cedează decizia politică. Aceasta rămâne — și trebuie să rămână — la cei aleși democratic și răspunzători public. Specialistul informează deliberarea; politicianul decide, asumat și răbojabil.
Statul român nu este nici părintele nostru bun, nici mătușa noastră bogată. Este o instituție tehnică, plătită din taxele noastre, care trebuie să funcționeze. Atât. Tot ce trece dincolo de această așteptare modestă — fie spre tutelă, fie spre milă — sfârșește, după experiența istorică, prost.
Restul, mărturisim, nu mai încape în articole satirice. Cine vrea proiectul în zece minute — fără ironie, în limba română literară — îl găsește în Manifest, secțiunea imediat următoare. Cine vrea programul întreg, pe douăzeci și două de articole, îl găsește în secțiunea de după. Recomandăm lectura după a doua cafea.
După Doctrina satirică, înainte de Manifest, Crez și Program — forma cea mai succintă a proiectului. Zece propoziții, fără ornament. Cu îngăduința dumneavoastră, fiecare punct trimite la textele care îl articulează detaliat. Cititorul grăbit poate opri lectura aici; cititorul curios continuă.
Cele zece puncte nu sunt programul — sunt forma lui scurtă. Programul detaliat se află în secțiunea următoare (douăzeci și două de articole originare, optsprezece de extensie). Doctrina valorică e în Crezul Modest. Eseul fondator e în Manifest. Cine a citit până aici și a rămas curios — recomandăm cafea, începere lectura completă.
Sinteza proiectului, sub forma unui eseu cultural. Pentru cei care vor să înțeleagă proiectul în zece minute, înainte de a se aventura în programul complet.
Şase capitole care explică, în ordine, ce ne supără (cele două maladii ale politicii românești — opinia nefondată și încrâncenarea), ce propunem (Onestitatea cognitivă, Răbojul, Hazul), programul în câteva propoziții, ce nu suntem (cu o secțiune detaliată despre Partidul Liber-Schimbist al lui Cazimir, și despre cum diferim de el), ce vrem cu adevărat (recunoașterea onestă că nu urmărim, în primul rând, puterea), și cui ne adresăm.
Manifestul poate fi citit online, descărcat în format PDF, sau distribuit liber către prieteni, colegi, profesori — cu menționarea sursei.
Pentru cei care, după satira de mai sus, ne suspectează totuși de seriozitate. Au dreptate să o facă.
Document de douăzeci și două de articole, redactat în vederea înregistrării Partidului Modestiei Cognitive (PMC) — denumirea oficială a Habar N-am Party — la Tribunalul București, conform Legii nr. 14/2003. Cuprinde: Crezul (cele zece valori fondatoare, dintre care a zecea — Îmbunătățirea continuă — adăugată în iunie 2026), viziunea ideologică (sinteza centru-dreapta cu inspirație olandeză, elvețiană, franceză și americană), obiectivele programatice pe opt capitole, articolul distinctiv al onestității cognitive, raportul cu minoritățile, structura organizatorică.
Citiți-l. Dacă, după lectură, vă regăsiți — vă așteptăm la înscriere. Dacă nu, vă mulțumim oricum pentru atenție.
Optsprezece articole de extensie programatică, declarate în iunie 2026, ulterior textului fondator — împrumuturi filtrate din șapte tradiții (digitale Pirați, olandeze VVD, americane bipartizane, franceze republicane, elvețiene confederale, post-comuniste central-europene, metodologic kaizen public) plus zona românească (independența justiției, proprietate privată, educație responsabilă, digitalizare administrativă, desființarea instituțiilor inutile, răbojul biografic, antidotul Fidesz-PiS). Articolele 23 – 40. Vor fi încorporate la regenerarea documentului. Citibile, datate, motivate, în pagina dedicată — Extensii ale Programului Politic.
Nouă valori, în ordine asumată. Ordinea contează — am stat șase ședințe pentru ea, una doar ca să adăugăm Răbojul lângă Onestitate, când am realizat, cu modestie, că onestitatea fără evidență e text frumos pe perete.
Spre deosebire de programele politice obișnuite — care promit, garantează și jură — al nostru se mulțumește să creadă. Smerit, dar ferm. Iată în ce.
Cognitivă, în primul rând: nu le știm pe toate, iar acolo unde nu știm, întrebăm pe cei care știu. Apoi financiară, instituțională și de cuvânt dat. La noi, schimbarea de opinie este permisă; doar minciuna privind opinia anterioară este motiv de excludere. Așezată întâia deoarece, fără dânsa, toate celelalte valori rămân, după obiceiul locului, simple declarații frumos formulate.
Onestitatea fără evidență e, după cum se știe, vorbărie cu pretenții. Bunicii noștri țineau pe răboj — bățul crestat — cât datorau și cât plăteau, fără să confunde cele două coloane: performanță rară în politica românească modernă. Ne angajăm la ținerea unei evidențe publice a tot ce promitem, a tot ce votăm, a tot ce ne răzgândim — cu data, motivul și consecința. Cetățeanul poate verifica oricând, fără să fie nevoit să creadă pe cuvânt. Așezat pe locul al doilea, lângă Onestitate, pentru că fără el aceasta rămâne text frumos pe perete.
Întâi a omului în raport cu statul, apoi a cetățeanului în raport cu vecinul, în sfârșit a fiecăruia în raport cu propriile prejudecăți. Inclusiv libertatea, atât de revoluționară pe meleagurile noastre, de a recunoaște public că nu știi. Și, după părerea noastră, inclusiv libertatea în spațiul digital — viața privată ca drept civil, opoziție declarată față de supravegherea nelimitată, fie de la stat, fie de la platformele care îi imită funcția.
Cetățeanul tratat cu respect la ghișeu, la spital, la primărie, la urnă. Demnitatea nu e un lux occidental — este, după Constituție, valoarea supremă a statului român. Faptul că trebuie reamintit acest lucru spune destul despre starea actuală.
Articolul cel mai dur al Crezului, după părerea noastră, pentru că vine în două straturi care nu se înlocuiesc. Întâi responsabilitatea proprie: statul intervine numai unde cetățeanul nu se descurcă singur — iar acolo unde intervine, motivează public. Principiu împrumutat franc din tradiția liberal-conservatoare olandeză („eigen verantwoordelijkheid", coloana vertebrală a VVD timp de trei sferturi de secol) și ridicat aici, cu îngăduința dumneavoastră, la rang fundamental, nu auxiliar. Este, după părerea noastră, testul prin care PMC va filtra toate politicile publice pe care le va propune vreodată: înainte de orice intervenție, întrebarea este dacă cetățeanul nu o putea face și singur. Apoi responsabilitatea reciprocă: guvernanții față de cetățeni, cetățenii față de comunitate, partidul față de răboj. Cuvântul dat se ține; promisiunea electorală, la fel. Ipoteză profund revoluționară în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Egali la masa de Crăciun, la urnă și — mai ales — în fața legii. Dreptatea este măsura cu care un stat se cântărește pe sine: dacă cel slab e protejat de cel puternic, statul este. Dacă nu, este altceva.
Omul singur este o invenție recentă. Înaintea lui au fost familia, satul, breasla, parohia, asociația — toate acele forme de comunitate care stau între individul izolat și statul atotputernic, și care, abandonate, lasă loc fie singurătății, fie tutelei. Politica trebuie să le sprijine, nu să le înlocuiască.
Pentru că libertatea fără mijloace, după cum se știe, este o închisoare cu ușa larg deschisă, dar fără bani de tramvai. Susținem o societate în care cetățeanul trăiește decent din munca sa, în care proprietatea privată e respectată, iar inițiativa economică e răsplătită — nu pedepsită.
Refuzăm încrâncenarea — boala cea mai răspândită a politicii românești după opinia nefondată. Hazul, după cum se știe, nu e opusul seriozității, ci dovada ei: cine poate vorbi cu zâmbet despre lucruri grave, fără să se ascundă după gravitate împrumutată, are mai multă substanță decât cei care declară solemn lucruri seci. Caragiale ne-a învățat că despre patologii naționale se vorbește mai bine cu haz decât cu pumnul în piept. Așezat aici, la locul al nouălea, hazul nu e o valoare politică precum celelalte opt — e forma în care le aducem la masa cetățeanului. Suntem un partid serios. Refuzăm să fim, în plus, și plictisitori.
Refuzăm reforma anunțată o dată la patru ani, cu fanfară și uitare. Credem, după părerea noastră, în îmbunătățiri mici, repetate, măsurate, datate și citabile pe răboj public — împrumutate franc, ca metodă, din tradiția japoneză a kaizen-ului (改善, „schimbare în bine") și din practica industrială occidentală a îmbunătățirii continue. PMC adaptează acest principiu la sfera politică sub denumirea de Kaizen public: politica drept atelier, nu scenă. Drept exercițiu permanent, nu spectacol periodic.
Fiecare procedură internă a partidului, fiecare poziție publică, fiecare propunere legislativă, fiecare promisiune politică — toate trebuie să poată fi revizuite, corectate, îmbunătățite. Schimbarea de opinie e semn de inteligență practicată, nu de slăbiciune, atunci când e datată și motivată pe răboj. România nu are nevoie, în primul rând, de reforme monumentale anunțate cu surle și trâmbițe — are nevoie, mai des, de mai puține hârtii cerute de două ori, mai puține cozi, formulare mai clare, termene respectate, ghișee care comunică între ele, legi curățate periodic de straturi moarte. Cu modestie, evident.
„Atât avem de spus deocamdată. Dacă vom mai avea de adăugat,
vom adăuga cu aceeași solemnitate cu care am tăcut până acum."
Fără semnătura jurământului nu există legitimație. Fără legitimație nu există partid. Fără partid, mărturisim, nu există problemă.
Eu, subsemnatul / subsemnata, în deplină cunoștință de cauză a propriei mele necunoștințe, fără a fi constrâns(ă), îmbiat(ă), persuadat(ă) sau lămurit(ă) de cineva, declar prin prezentul act — redactat în limba română literară și citit de mine atent (sau cel puțin în diagonală) — că:
Cunosc că prezentul jurământ are valoare morală, statutară și — mai ales — autoironică, fiind temelia însăși pe care se ridică modestul edificiu al Partidului Modestiei Cognitive, cunoscut public și ca Habar N-am Party.
Ce facem și când — declarat înainte, nu povestit după. Dacă un termen alunecă, motivul se va consemna pe răboj, fără promisiuni rescrise tacit.
Aveți puțintică răbdare, monșer. Nu ne grăbim spre Tribunal — mergem când va exista cerere reală, nu înainte.
Comitet provizoriu, după cum scrie pe ușă: Co-Fondatorul, sub inițială, alături de două persoane caragialiene care țin scaunul cald — cu o demnitate pe care n-o au mulți membri activi de partid — până apar înlocuitorii.
„Aveți puțintică răbdare, n-am terminat de citit dosarul."
„Mărturisesc, cu modestie, că nu le știm pe toate — dar avem hotărârea fermă de a verifica, înainte de a afirma."
„Eu, neicușorule, nu mă bag, că nu cunosc dosarul."
Glumă caragialiană, evident — personajele de mai sus sunt împrumutate din teatrul lui Caragiale. Dincolo de haz, cei trei fondatori reali și-au luat un angajament serios, datat și fără clauză de revocare: citiți Angajamentul fondatorilor — trei clauze permanente de auto-limitare a puterii.
Pentru cititorii care, după lectura celor de mai sus, au — pe bună dreptate — întrebări. Răspundem cu îngăduința cuvenită.
Da. Atât de serioși, încât ne-am dat seama că, în România, seriozitatea cere zâmbetul ca să fie crezută.
Habar n-am — deocamdată. Răbojul ne va spune, pe măsură ce membrii ne vor spune cine sunt.
Cu îngăduința dumneavoastră, mai cugetăm la chestiune. Răspunsul, când va veni, va fi consemnat pe Răboj.
Centru-dreapta, după cum scrie în Articolul 6 al Programului. Dar nu purtăm cu noi insigna — o lăsăm la garderobă, lângă pălărie.
Tehnic, da. Cu modestie, vă rugăm: nu. Vorbim între noi după lectură — e mai ușor.
Pentru că, după experiența istorică, sloganul „eu le știu pe toate" a fost deja încercat — de toți, în toate variantele, cu rezultatele cunoscute.
Onestitatea fără evidență e text frumos pe perete. Iată — datat, verificabil, public — cifrele care arată dacă proiectul are aderență sau dacă rămâne pură literatură.
Faza II locală — candidatura într-un singur județ — se declanșează public, fără ezitare și fără amânări de complezență, la îndeplinirea simultană a următoarelor:
Pragurile Fazei II naționale sunt proporționale și se declară public la momentul atingerii pragurilor locale. Răbojul consemnează nu doar cifrele, ci și deciziile care le interpretează — cu data, motivul și consecința.
Mai puține decât v-ați aștepta de la un partid — dar fiecare datat, semnat, cu pretenția că merită cele 5 până la 25 de minute pe care le cere.
Ce împrumutăm cu modestie din dacism și din catolicism, fără mistică. Substraturile nedeclarate ale unui partid românesc de centru-dreapta. Din dacism: federalismul confederal preroman (cu calificările arheologice cuvenite), lecția cognitivă a câtor multe se inventează când se știe puțin, reziliența unei identități sub centre de putere. Din catolicism (laic): subsidiaritatea (Pius XI 1931 → Maastricht 1992), personalismul Mounier-Maritain, bonum commune, doctrina socială ca tradiție de echilibru, metoda scolastică. Plus avertismentul Eminescu — Cioran, paralel cu cel al lui Manoilescu, despre alunecarea în patos național-mistic. Cinci moșteniri concrete pentru programul actual, plus codă cu ce nu împrumutăm.
Cinci virtuți ale politicii românești interbelice, fără nostalgie — doctrina ca apartenență (nu document de campanie), politicienii care scriau cărți (Maniu, Madgearu, Iorga, Manoilescu, Argetoianu), probitatea ca normă (nu eroism), adversari doctrinari (nu personali), bază socială declarată franc. Plus avertismentul Manoilescu — cazul în care expertiza interbelică a alunecat în autoritarism tehnocratic, și de ce PMC riscă să repete drumul dacă nu îl numește. Cinci moșteniri propuse pentru programul actual, plus o codă cu ce nu împrumutăm. Inaugurează Caietele Modestiei, publicația lunară a partidului.
Aplicarea Articolelor I, II și IX din Crez. Acolo unde Comunicatul Nr. I a făcut publică lista lucrurilor pe care nu le știm, prezentul comunicat face publică lista formulărilor pe care promitem să nu le folosim — pentru că fiecare dintre ele introduce, fără să pară, o pretenție pe care nu o putem acoperi. Cu atribuire publică, fără voia dânsului, către domnul Radu Paraschivescu, de la a cărui metodă (exemplul mic, diagnosticul scurt, ironia care provoacă zâmbete, nu răni) am împrumutat tot ce s-a putut împrumuta. Răbojul lingvistic și răbojul politic — credem noi — sunt aceeași instituție în două registre.
Aplicarea Articolului I din Crez. Lista celor zece domenii — fiscalitate, sănătate, demografie, AI, Republica Moldova, educație, energie, captură instituțională, descentralizare și meta-rezultatul propriei acțiuni — în care Partidul Modestiei Cognitive recunoaște public, datat și verificabil, că nu deține expertiză suficientă pentru a emite poziții peremptorii. Cu indicarea, pentru fiecare punct, a specialiștilor pe care îi vom consulta înainte de a lua o poziție.
Întrunit în ședință extraordinară, Comitetul Central a votat în unanimitate textul: „Nu cunoaștem dosarul. Vom reveni cu o opinie după ce-l citim." Textul a fost primit cu aplauze îndelungate și o oarecare uimire generală.
În chestiunea înscrierii noilor membri, Comitetul a hotărât unanim „să mai cugete". S-a votat ulterior și includerea formulei „cu îngăduința dumneavoastră" la sfârșitul tuturor comunicatelor viitoare, la propunerea Vicepreședintelui fără Portofoliu, după o intervenție memorabilă: „Eu, neicușorule, nu mă bag, dar dacă tot e să zicem ceva, măcar să zicem frumos."
Singurul membru prezent a recunoscut, de la primul punct al ordinii de zi, că nu cunoaște dosarul. S-a aplaudat. S-a închis ședința, cu mențiunea că se va reveni asupra subiectului după lectura cuvenită. Răbojul consemnează, ca de obicei, ce s-a făcut și ce nu.
— Și, separat —
Publicație lunară digitală — eseuri lungi, datate, semnate, pe probleme substanțiale. Caietul Nr. II (iunie 2026): Două surse subterane — ce împrumutăm cu modestie din dacism și catolicism, fără mistică. Plus Caietul Nr. I (mai 2026), despre virtuțile interbelicului.
Ce se discută, ce se votează, ce se amână. Documentar de uz intern, făcut public din transparență — pe pagină separată, după cum se cuvine documentelor mai puțin importante decât par.
Răbojul cazurilor — exemple datate, sursate, verificabile, de afirmații publice peremptorii (inclusiv ale noastre, când e cazul). La data publicării: încă nimic de consemnat. Răbdarea, după cum se știe, face parte din metodă.
La parter, la o cafea, la masa unde nimeni nu pretinde că le știe pe toate.
Strada Mărturisirii nr. 9
Sectorul 1 · BucureștiEtajul cu lift care nu funcționează (situație recunoscută)
contact@habarnamparty.ro
presa@habarnamparty.roRăspunsul vine atunci când îl știm.
Marți · 10—12
Joi · 14—16Cu modestie, fără agendă.